Sa facem cunostinta!

Numele meu este Andrei Cristina și m-am născut în zona munților Măcin, într-o familie de muzicanți. Mama mea cânta vocal, iar tatăl meu era atât vocalistul, cât și toboșarul formației din satul meu natal. În prima parte a vieții am prins drag de muzică ajutându-mi tatăl: am invatat să scriu transcriindu-i lui repertoriul și programele pentru fiecare seară în care cânta. Apoi toată ziua cântam încercând să imit cât mai bine trilurile cântărețelor a căror muzică răsuna in casa noastră (Maria Lătărețu, Ioana Radu, Maria Tănase și Elena Roizen) de pe casetele pe care le ascultam la un casetofon adus de unchiul meu din Irak (referință pe care cred că o pot împărtăși doar cu cei care au prins acele vremuri și știu despre ce vorbesc). Am participat în acei ani ai copilăriei, la Cântarea României ca reprezentant al Dobrogei.

În prima parte a tinereții mele am ales să urmez studii teoretice, nu muzicale și am plecat din satul natal la București pentru a studia pedagogia. Am profesat aproape un deceniu ca învățătoare, până la nașterea fiicei mele. Odată cu trecerea anilor și cu creșterea copilului m-am întors la cântat și am absolvit Școala de Artă din București, la secția canto muzica populară. De atunci mă bucur alături de oameni în cele mai frumoase momente ale vieții lor și ma asigur că toată lumea se distrează la evenimentele la care ei mă cheamă.

Astăzi cânt cu același drag cu care cântam și acum 30 de ani, în fața casetofonului, dar am în plus experiența și îndrumările multor oameni care m-au ajutat să progresez și să fac meseria aceasta cu profesionalism și dedicare. Am studiat sub egida doamnei cântărețe și profesor Ana Gavrilescu, am pregătit piese cu maestrul profesor, compozitor și jurat în numeroase festivaluri de seamă, Aurel Mustățea și cu doamna compozitor, textier și vocalist Viorela Filip.

Dacă ar fi să-mi descriu valorile sau principiile care stau la baza activității mele, aș spune că eu profesez cu multă bucurie, pentru că am conștientizat că asta este menirea mea profesională in viață, pentru a bucura oamenii și a le fi alături în momentele de seamă ale vieților lor și apoi, că sunt profesionistă, punctuală și organizată (doar am fost învățătoare, până la urmă, nu?).

În piesele lansate de mine se observă îndrumarea constantă de a aprecia ceea ce avem și ceea ce suntem ca oameni, a ne înfrumuseța viața cu momente frumoase și a ne susține reciproc. În programele de la petrecerile private, includ cântece care să reprezinte preferințele oamenilor cărora le cânt și zona din care ei sunt, cu un repertoriu vast; cântăm (eu și formația) tot ce bucură inima oamenilor care ne cheamă. Acum că ați citit tot, știți cum am ajuns eu în acest moment al vieții mele și ce mă definește ca om. Aceasta este pagina activității mele profesionale. Sper sa va bucurați cu mine pe acest drum.

Date contact

În cazul în care ești interesat de : colaborări pentru restaurante, programe de muzică populară cu formație, programe de muzică populară solistă cu negativ, program întreg pentru eveniment: muzică populară, ușoară și DJ

Colaborează cu mine pentru organizarea unei petreceri reușite, fără bătăi mari de cap, și te vei alătura celor peste 100 de clienți mulțumiți și miilor de invitați pe care i-am încântat.

Poți completa formularul de mai jos sau poți îmi poți scrie pe contact@andreicristina.ro. 

Leave a Reply

© 2023 Cristina Andrei | Toate drepturile rezervate